Ne întoarcem puțin în timp, înainte de a vedea ce au mai făcut Armand Călinescu și Ion Antonescu, istoria aceasta politică fiind întreită – despre activitatea primarilor, prefecților și parlamentarilor de Argeș. Documentarea e și greoaie, sinuoasă, în funcție de nopțile mele de nesomn, de sutele de cărți recitite…
Astfel, primarul orașului Pitești N. Nanoescu, conservator, la 1890, comandă un recensământ general al populației orașului la nivelul acelui an. O inițiativă salutară, la 1884 se mai făcuse recensământul caselor (câte Culoarea Roșie, câte Galbenă, câte de Negru, câte de Albastru – poate voi scrie și aici, doar o clădire din Pitești avea mai mult de două etaje, statistica e interesantă!)
Încep cu totalul populației: 10.949 locuitori. Cu ce orașe ne comparam noi atunci, cu o populație atât de mică? Dar, iată, mai jos, datele statistice oficiale:
Capi de familie – 4131
Bărbați – 4551
Femei – 6398
Necăsătoriți – 6469
Divorțați – 728
Văduvi – 97
Știu carte – 4891
Nu știu carte – 6058.
Surprinde numărul mare de femei, dar poate erau multe slujnice în casele celor avuți. Dar și numărul celor necăsătoriți era mare, ceea ce înseamnă că populația Piteștiului era tânără, fapt pozitiv. Surprinde numărul mare de divorțați, 728, din cei 4131 capi de familie.
Cel mai trist clasament e cel al analfabeților. Se înființaseră câteva școli, primare, ba chiar un liceu, dar se făcea prea puțin pentru învățământ. La 1241, când noi nici nu existam ca stat, în Spania, la Valladolid, se înființa… Universitate. Iar noi, la Pitești, vorbim, la 1890, că 55,33% din populație era analfabetă, având de așteptat până în 1962 când se înființează Institutul Pedagogic de 3 ani…
Trebuie să știm de unde am plecat, ca să știm unde vrem să ajungem! Noroc că au existat, în Pitești, de-a lungul timpului, oameni extrem de optimiști, care nu au ținut cont de realități, de contexte politice și de pesimismul local și au creat instituții, stadioane etc., forțând lucrurile, împingând lucrurile mai departe.
Nota redacției: din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu. Nu voi indica sursele documentare acum, cum îmi amintea camaraderește un istoric la articolul de ieri. Ce ați citit mai sus trebuie luat ca un articol de presă, deocamdată. În carte, da. De exemplu, precizez că un articol precum cel de acum două zile, publicat aici, ar fi trebuit să aibă 9 note de subsol, fapt ce ar fi îngreunat lectura. Cititorii de astăzi sunt grăbiți, pe bună dreptate, fiind asaltați cu informații diverse. Unii dau like fără a citi articolul. Să știți că monitorizez absolut toate accesările făcute. Like-urile sunt triple față de cei care au și intrat să citească articolul.
Foto: strada Calea București, 1961, Arhivele Statului (sursă: Radu Aurel)
